miercuri, 18 iulie 2018

Amintiri...

Amintirea cea mai frumoasă

by Adrian Năstase
In zilele din urmă, amintirile s-au aglomerat. M-au urmărit uneori confuz, alteori deosebit de clar.
M-am născut undeva in apropierea Foisorului de Foc, intr-un apartament luat cu chirie de părintii mei de la familia generalului Marcu. Era o solutie de avarie pentru că, in timp ce mama era insărcinată, un activist a venit cu mai multi indivizi, a intrat in casa parintilor mei din Colentina, si s-a instalat acolo abuziv. Doar peste vreo sase ani am reusit să revenim. In acele vremuri, tatăl meu care, după război, fusese dat afară din armată, se chinuia să găsească o slujbă si banii necesari pentru familie.
Curtea locuintei de lângă Foisor era in formă de potcoavă, o curte interioară pentru mai multe case. Cu o mică grădină de trandafiri. Mama  era in grabă, intotdeauna. Trebuia să pregătească de mâncare, să meargă la piată, să schimbe butelia de la aragaz, să spele...Era - si a rămas - extraordinar de frumoasă. Mama ei - Amalia - era o austriacă din Rădăuti, foarte severă. De la ea a mostenit, probabil, ochii albastri si trasăturile extraordinare.
Când am inceput să merg la scoală, imi amintesc, stătea lângă mine să mă invete să scriu literele. Ne mutasem inapoi in Colentina, pe o stradă linistită cu case de oameni gospodari. Incălzirea era cu lemne. Tata venea târziu acasă - avea si o jumătate de normă la Petrol si gaze -, asa că mama trebuia să spargă lemnele pentru foc. Apoi stiam că se scoală devreme, dimineata,  să facă focul in sobe.
Astăzi, după 90 de ani de viată, cu supărări dar si cu bucurii, ne va părăsi. Ultima dată când am văzut-o, la spital, am sărutat-o pe frunte. Asa cum făcea ea, in copilăria mea, atunci când mă indemna să adorm.
Adrian Năstase | July 17, 2018 at 10:12 am | Categories: General | URL: https://wp.me/p8ekRo-8eZ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu