vineri, 1 iunie 2018

STEAUA FARA NUME" , o istorie teatrala captivanta !



La 1 martie 1944, a avut loc premiera piesei “Steaua fără nume“. Autorul, Mihail Sebastian, se ascundea sub alt nume. Agenții Siguranţei sunt în sala Alhambra (azi Comedia), arhiplină. Nu fost un succes, a fost un triumf! a scris presa. Povestea acestei neobișnuite premiere o găsiți mai jos.
1/
Mihai Sebastian mărturisea că ideea piesei i-a venit in iarna 1942/3. Ca evreu, era obligat să lucreze la halta Grivița. Se lăsase o iarna grea, cu multa zăpadă. În fiecare zi, 12 ceasuri, de la 6 în zori la 6 seara, trebuia să fie prezent la detașamentul de curățire a zăpezii. Monotonia lucrului, l-au mpins să conceapă o nouă piesă. Nu avea vreo speranță să fie jucată. Evreilor le era interzis să apară pe afișul teatrelor românești. Jurnalul său marchează acest moment precis : 7 ianuarie 1943. Spera ca piesa să îl scoată “ din marile mele încurcături bănești. Am rămas azi cu 200 lei buzunar “ notează. Se gîndește să vorbească cu Nicușor (Nicu Kanner ?) sau Sică Alexandrescu. Să scrie piesa împreună cu ei, sau pur și simplu să le vinda ideea. Banii cîștigați l-ar fi ajutat să își plăteasca datoriile către diverşi prieteni, dar mai ales taxele cerute de stat impuse evreilor. Dacă n-o făcea risca ar fi fost deportat.
https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fbeligan.jpg&scr=871a9411447e2af927ef6a01789761a2Proiectul era conceput de la început pentru trupa de la Alhambra, rolurile urmau să fie scrise pentru Nora Piacentini și Radu Beligan, care jucau aici. Nora Piacentini și Mircea Septilici, formau pe scenă și în afara ei un cuplu de succes. Locuiau în vecinătatea lui Sebastian, pe strada Antim. Sebastian la nr 45, cei doi la nr 54. A doua zi, 14 ianuarie, seara tîrziu, Sebastian le expune proiectul. Celor doi le place ideea. “Scrie și te jucăm !” Sebastian era un dramaturg cunoscut, i se jucasera și alte piese, cu destul ecou. “ Jocul de-a vacanta “ de pildă.
Vreme de cîteva luni Sebastian lasă proiectul de o parte. Scrie la la proiect „Insula”. Citește mult din Balzac. Umblă prin oraș să împrumute bani “ Sint încolțit de mizerie “notează în Jurnal. Urmărește atent ce se petrece pe teatrele de război, în Rusia, în nordul Africii, conferința  de la Casablanca. Citește “ Pride and Prejudice,” Jane Austen. Apoi abandonează scrierea “ Insulei“ capturat de “ Ursa Mare” cum se numește deocamdată ” Steaua fără nume”. E îngrijorat de soarta lui de evreu. La 4 martie apare o noua lege antisemita (notează în jurnal). Nu-și găseste locul în acest București ostil și nesigur “ Sunt așa de bătrîn, așa de letargic, așa de scîrbit, încît jocul ăsta, la care cindva luam și eu parte, nu mai are absolut nici un sens pentru mine “ (Jurnal). Tragismul războiului, holocaustul, incertitudinle vieții de cu zi cu zi  l-au adus în starea asta.https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fanton-bubescu.jpg&scr=cb1f929c77afd7fa98fcc7d448058670Refugiul lui este scrisul. Scrie de toate. Lucrează ca negru pentru diferite teatre, stilizează, traduce. Nici nu are de ales, nu are din ce sa trăiască.
Merge într-un sat din Mehedinti, Corcova, la moșia unui prieten, Anton Bibescu. ”Am petrecut 9 zile de vacanță fericită.” Aici elaboreaza mai in detaliu proiectul noii sale piese. Prietenul lui Bibescu ii cere să o scrie repede. Depărtarea de Bucuresti unde nu avea o clipă de singurătate îi priește. Se gîndește să trimită piesele sale la NY sau Londra pentru a fi jucate acolo. Întors la București își reia vechile ocupatii : traduce, stilizează urgențe pentru teatre, pentru Sică Alexandrescu mai ales. Îl preocupa războiul. Supravietuirea lui depindea de ce se întîmplă pe teatrele de război. Veștile proaste abundă – un discurs amenințător al lui Goebbels, vestea că Wilhelm Filderman, șeful comunitații evreiești, este deportat în Transnistria, etc. “ Trăim fiecare singurătatea noastră, ca în niste celule de sticla. Putem schimba saluturi, zîmbete – asta e tot. “ (Jurnal).
În iunie incepe să traducă “ Pride and Prejudice”,care îl indepărteaza încă o dată de redactarea piesei la care se gîndea din iarna.” Lucrez intre 5 si 8 ore la traducerea din Jane Austen…Aș fi vrut să pot da manucrisul la sfirsitul lunii, pentru ca astfel să am cu ce plăti chiria. Ce mă voi face nu știu. Rămîn din nou fără bani. De unde să gasesc cei 100.000 care mi-ar permite să trec acest nou hop ? E de mirare că trăim încă –dar sînt prea obosit si pentru a ma mai mira.” (Jurnal) Se oprește din traducere, pentru a stiliza pentru Sică Alexandrescu “Paharul de apă “ de Eugen Scribe. Anton Bibescu il invită din nou la Corcova. În iulie, are loc marea bătălie de tancuri de la Kursk. Anglo-americanii debarcă în Sicilia, după infringerea nemților și italienilor in Nordul Africii. La 26 iulie 1943 vine vestea demisiei lui Mussolini. Trei zile mai tirziu, Sebastian pleacă la Corcova. Se va întoarce la Bucuresti după 37 de zile, 5 săptămîni, vineri 3 septembrie. Iși găsise o aparentă liniște departe de București, suficient pentru a scrie primele două acte ale noii sale piese. Le citește gazdelor, soții Bibescu, comentează împreună replicile, desfășurarea actiunii. Sebastian are astfel primele reacții la ce scrie.
https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fseptilici.jpg&scr=7926d70c1370dafa1be40decc935b9192.
Mihail Sebastian continuă să urmăreasca războiul cu ajutorul aparatului de radio. În fiecare zi asculta 5-6 posturi. Știrile de pe teatrele de operatii sunt fundalul scrierii piesei. Face lungi plimbări, citește. Abia venit în Bucuresti, 3 septembrie, vine vestea capitulării Italiei. Citește Balzac și Shakespeare. Nu regăseste liniștea necesară pentru a termina piesa. “Ce imi lipseste este o casă “ noteaza în Jurnal. “ Prea mult timp pierdut, prea multa dezordine. Mă obosesc inutil cu lucruri stupide…Probabil că dacă aș avea o casă a mea, aș duce o viata mai ordonată…”
Îsi reia vechile ocupații – traduce, scrie la negru, stilizează etc. pentru a supraviețui financiar. “ Sunt mereu îngrijorat de soarta noastră (a evreilor na). Mă tem de un act de autoritate german, care să restabilească scurt moralul politic în intreg Sud-Estul prea șovăitor, prea impresionat. Un pogrom rapid e încă în posibilitățile situației.” (Jurnal). “ Nu incerc sa pun ordine in ‘ iudaismul ‘ meu. Am fost seara al templu….” (Jurnal ) “ Citim, lucrăm, vedem oameni, mergem la spectacole, ascultăm muzică, facem proiecte, dar dincolo de toate astea e umbra dezastrelor care încă pot veni .” (Jurnal ) Dar ce se întimplă cu “Steaua fără nume”? Nora Piacentini îi amintește de proiect. Într-o seara – 13 decembrie 1943 – cu Mircea Șeptilici, cînd se intorc de la vizionarea unei piese, trec pe la Sebastian acasă, care scoate dintr-o sertar rodul muncii lui de la Corcova. Trec drumul (erau vecini) și toată noaptea citesc cele două acte deja scrise și le comentează. Piesa place. “ Efect fulgerător. Mare entuziasm “ (Jurnal )
https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fvladoianu-2.jpg&scr=3103c999caa0db4f5e3fa5dd088374e8Dar cum să o montezi ? Sebastian era evreu, toată lumea știa asta. Cenzura și Direcția teatrelor nu ar fi aprobat jucarea ei. Legile rasiale erau în vigoare. Doar dacă nu se găsea cineva, un român, dispus să ia asupra lui piesa. Sebastian este acord cu ideea. Qui-pro-quo-ul este un procedeu teatral nu !? Avea și nevoie stringentă de bani. Decit să zacă într-un sertar pînă la sfirșitul războiului și nimeni o nu știa cind va veni, mai bine ca piesa să fie pusă în scenă. Dar cine ar fi riscat impostura.? Acoperirea unui evreu era pedepsită de lege. De unde să găsești pe cineva în carne și oase dispus să-și ia asemenea riscuri mari. Întîi trebuia găsit si un regizor care și el trebuia inițiat în conspirație. Aveau deja un patron de sală, Nicu Vlădoianu, care avea Alhambra (Comedia de azi) care voia să îi găzduiască, știind toate amănuntele. Regizor va fi Soare Z Soare. Spre laudalui și Soare Z. Soare acceptă planul. Nora Piacentini il invită a doua zi, 14 decembrie, după citirea ei, la Capșa și îi cere colaborarea și, firește, și discreția. Ceilalți membri ai trupei Marcel Anghelescu și Radu Beligan nu sînt informați despre adevăratul autor al piesei. Exista pericolul unei indiscreții care ar fi năruit tot planul.
În vreme ce Piacentini il convingea pe Soare, marți, 14 decembrie la Capsa, Sebastian și Septilici dictează la trei dactilografe primele două acte din textul piesei. După amiază textul e depus la teatru. Tot pe 14, după amiaza, se contureaza scenariul acoperiri autorului. Soare cere inventarea unui nume fictiv de autor. Sebastian si Șeptilici, Nora Piacentini aleg un nume mai literar, “Victor Mincu”. Este schimbat și titlul piesei din “Ursa Mare“, într-unul mai comercial, “Steaua fără nume”. Piese este citită cu actorii în teatru. https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fsoare-z-soare-11.jpg&scr=c11b3e46c71a1a68f94e673d81846dfdSebastian nu participă, îi așteapta pe cei doi în apropiere într-o cafenea. Actorii sunt entuziasmați, află el. Soare Z Soare îi confirmă la telefon : “ E o capodopera!.”
Deocamdată piesa rămînea neterminată, așa nu se putea juca. Sebastian va scrie actul trei într-o săptămînă, pînă la 21 decembrie. Sebastian notează în Jurnal “ Terminat azi ascult lll de la Ursa Mare. L-am scris reopede, de vineri noaptea pină azi ( marți na ) grăbit, puțin mecanic, aproape fără răgazul de a reciti. Azi noapte dopat cu cafea neagra am lucrat pină la 4 dimineața.” Piesa intra in repetiții. Toată lumea întreabă de ce nu apare autorul ? Cine este acest Victor Mincu ? Cum Soare luase răspunderea spectacolului, pretinde că autorul ar fi un debutant din Galați, care i-ar fi fost chiar profesor, etc. Sebastian spunea într-un interviu din toamna anului 1944 pentru revista Cortina “ Personajul astfel inventat avea să devina pentru noi, cu vremea, o grea povară. Cît l-am urît pe acest Victor Mincu !”
Cu cît premiera se apropie, tensiunea în trupă era tot mai mare. Apar și ziariștii indiscreți ațîțați de pregătirile secrete de la Alhambra. Zvonurile despre noua piesă ii face curioși pe mulți. Secretul e din ce in ce mai greu de păstrat. Orice indiscreție ar fi fatală. Soare Z. Soare propune că dacă lucrurile merg prost, să incheie repetițiile și să anunțe urgent premiera. Iar dacă, din nefericire, se întimplă ceva grav, să pretindă că el este autorul piesei. Ar fi fost crezut pentru că era un om de teatru cu multă experiență. Cel mai insistent era Radu Beligan care ar fi vrut să îl cunoască pe autor. Mai ales că juca rolul profesorului Miroiu și ar fi vrut să discute cu autorul despre personaj. Într-un turneu, cînd trupa s-a oprit la Galați, a cerut insistent să îl vadă pe acest Victor Mincu. O farsă a lui Șeptilici și Soare https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fsebastian-3.jpg&scr=c2852476b888f8f33670ab35650279b8l-au indepartat de găsirea personajui fictiv al autorului. Chiar dacă Beligan a ajuns pînă la poliție și prin cîteva licee din oraș să ceara adresa lui “Victor Mincu“.
Trupa se intoarce din turneu la mijlocul lui februarie. Premiera e hotărîtă în două săptămîni, la 1 martie. Bineînțeles dacă nu vor deconspirați pînă atunci, si Direcția teatrelor va interzice spectacolul iar ei, va trebui sa dea lămuriri la Siguranță.
3/
Două săptămîni înainte de premiera cu autor secret apare în presă un articol de Mircea Ștefănescu, și el dramaturg. Era un articol laudativ. Ștefănescu apucase să citească piesa în manuscris, dat de cineva din teatru. El saluta pe tînărul debutant ” Victor Mincu” ca pe un autor valoare apărut în teatrul românesc ! O săptămînă mai tîrziu apare un alt articol, de data asta sub semnatura lui N. Carandino, cunoscut cronicar de teatru. Se vorbea deci despre autor încă înainte de reprezentarea piesei. Dar nimeni nu il văzuse pe autor. Cine era autorul ? Era oare un pseudonim ? Al cui ? Ziarele deja publicau frecvent note, articole, ințepături, ecouri din culise…Era deja un scandal de presă. Toată lumea se intreba a cui este piesa a cărei premiera urma să aibe loc la 1 martie la Alhambra. Nimeni din trupă nu răspundea clar pentru că adevarul era imposibil de spus. Nu ar mai fi existat nici o premiera. Legislația antisemită interzicea jucarea unui autor evreu într-un teatru românesc.
https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fnora-piacentini-1.jpg&scr=a142f0f7ba6748f14e9a8bf24d8beaa0“ De la bănuială la insinuare, de la insinuare la delațiune, calea nu e lunga. În pagina teatrala a unui cotidian politic, astăzi dispărut, cineva cerea Direcției generale a Teatrulor să facă lumina în aceasta gravă chestie….” iși amintește Sebastian într-un interviu din toamna 1944. Coperta conține un reportaj pe trei coloane “Cine este autorul piesei Steaua fara nume ? Nu e un debutant, nu e Victor Mircu. Noi il cunoaștem foarte bine…Este Mihail…Sadoveanu !” Apropierea numelor lui Mihail Sebastian de Mihail Sadoveanu, era voită. Revista de teatru Cortina era bine informată. O indiscreție dezvăluise cine era autorul al piesei. Revista se juca cu nervii celor din trupa Alhambra, care și așa avea emoțiile premierei. N Carandino cunoștea autorul, citise piesa în manuscris, și după stil dedusese că autorul era Sebastian. Dar nu voise să dezvăluie în presa realitatea. Era prieten cu Sebastian, și știa ce efecte ar fi avut asupra spectacolului, si asupra celor implicați în conspiratie dacă se afla.
Direcția teatrelor a cerut ultimativ să se prezinte cu autorul. și actele de origine etnică pentru a atesta că e e român. Dacă nu se executa ordinul, premiera nu era autorizată să aibe loc. Asta cu numai o săptămîna inainte de data premierei. Tensiunea ajunsese la maxim. Nu mai exista scăpare. Era nevoie de cineva mai puțin expus care să joace rolul…autorului.  Soare era intr-un proces cu Tudor Mușatescu, despre care presa scria de zor. Avusese și o premiera controversată. Puțini ar fi crezut, că el este autorul. Ar fi fost clar ca ascunde pe cineva. Suspiciunile ar fi produs un si mai mare scandal.
https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fsteaua-fara-nume-afis.jpg&scr=e3a30e7d54be20f884d66672b78a5de0In ultima clipa apare soluția salvatoare. Un avocat Ștefan Enescu, care locuia in același bloc cu Piacentini și Septilici, soțul actriței Aglae Metaxa,  a acceptat să fie “autorul piesei “ în ochii opiniei publice. Era un mare iubitor de teatru. Fusese coleg de școala cu Sebastian la liceul Nicolae Bălcescu din Braila. Ca și Sebastian era avocat, Enescu era ceva mai tinăr. Ideea a fost a lui Mircea Șeptilici care il cunoștea mai bine. Enescu publica uneori în presa literară. Manuscrisul lui Sebastian a fost ars pentru a nu mai exista dovada adevăratului autor. Avocatul Enescu a copiat de mînă toată piesa, pentru a face “ proba “ că el este “autorul”. Soare Z Soare, însoțit de Ștefan Enescu, alias Victor Mincu, și Nicu Vlădoianu, s-au prezentat la Direcția teatrelor. Au reușit să convingă că avocatu Enescu este autorul.
4.
Premiera – după atîtea emoții – are loc la 1 martie 1944. Emoțiile nu s-au incheiat aici. La cîteva zile dupa premieră, Neagu Rădulescu a publicat mai multe caricaturi ale actorilor, și o anagrama, care se întreba cine este autorul piesei. Literele dădeau “ Mihail Sebastian”. La cinci zile după premiera sub semnatura V. Mardare, apare un articol, în Universul, sub titlul “ Camuflaj in teatru “, in care spectacolul este atacat și din nou se pune chestiunea cine este adevăratul autor. Din fericire avocatul Ștefan Enescu nu este intimidat de virulența atacului. El obține un drept la replică care apare a doua zi in Universul. Aici scrie că el este autorul piesei „Steaua fără nume”. Abia acum campania de presă se oprește.
https://api-mail.walla.co.il/proxy?url=http%3A%2F%2Fwww.stelian-tanase.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F03%2Fsteaua-fara-nume-afis-3.jpg&scr=2ff65c17357dfd6dd2e642a52ffc6a6dPiesa a avut un mare succes. S-a jucat pînă cind datorită, bombardamentelor angloamericane, s-a întrerupt. Șeptilici și Nora Piacentini s-au refugiat, ca mulți bucureșteni, în afara orasului. Si contractul cu sala Alhambra a expirat după șase săptămîni, la 15 aprilie. În vară, august, piesa este jucată și de trupa Comedia (miercuri 16 august 1944) in regia lui Sică Alexandrescu.
PS Toți cei implicați în conspirația premierei cu “ Steaua fără nume “ au avut un destin tragic. Soare Z.Soare moare la 24 august la podul Baneasa, ucis din intimplare, de un glonț rătăcit tras de o patrulă. Nora Piacentini se sinucide in 1946. Sebastian moare într-un accident în mai 1945. Nicu Vlădoianu s-a sinucis în 1948 în urma unei drame sentimentale, sau pentru că a dat faliment după un turneu in Egipt. Mircea Șeptilici  a făcut închisoare in anii 50 pentru “ delicte politice “. In anii 70 a emigrat și a murit departe de țară, peste ocean.
De atunci pină astăzi, succesul piesei rămîne același ca la premieră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu