vineri, 8 iunie 2018

Poezie de Toparceanu

„Eveniment Vâlcean” vă prezintă, în exclusivitate, azi, 16 noiembrie, o poezie semnată George Topîrceanu, care nu a văzut lumina tiparului. Ea trebuia să fie publicată la începutul anilor 80 din secolul trecut la Editura Academiei RSR. O echipă a „academicianei Elena Ceauşescu” a scos însă din antologia de postume această capodoperă a unuia dintre marii poeţi şi fabulişti ai poporului nostru.
Nu ştim dacă în arhive mai poate fi găsit manuscrisul, dar spre norocul literaturii, un tânăr student din acea vreme, azi preot respectabil în Vâlcea, a reuşit să o citească în biroul unui redactor din editură până a învăţat-o pe dinafară şi ne-a redat-o pentru publicare.
George Topîrceanu a fost, printre altele, iubitul poetei Otila Cazimir şi mulţi dintre contemporanii săi au susţinut că aceasta era de fapt autoarea multora din versurile semnate Topîrceanu. Dar chiar dacă acesta ar fi adevărul, suntem siguri că veţi aprecia această fabulă cu vagi conotaţii erotice.
,,Pe marginea unui proverb
Eu pe domnul Nae, până acum un an,
Îl ştiam că este mare Don Juan,
Căci era de lume foarte cunoscut,
Ca un crai din ăia, tare de temut.
Avusese omul sute de metrese,
Şi-a gustat din taina marilor succese,
Ani şi ani de-a rândul, fără de rezervă,
De-a uimit o lume cum de se conservă
În serviciul acesta permanent de crai,
Căci la orice oră dacă-l întrebai,
Îţi spunea că-i veşnic tânăr şi ferice,
Şi-aştepta o probă proaspătă să-i pice.
Ah, dar asta merge până la o vreme,
Totuşi vrând să-arate, că el nu se teme
De sentinţa vârstei, şi că ia rămas
Vlaga de pe vremuri când era el as,
A primit avansul, foarte insistent,
Al unei coniţe cu temperament,
Una ce de-o lună tot umbla hai hui
Căci era nebună după… dumnealui,
Prea-i mersese vestea de cuceritor,
Cu superlative, dornic de amor,
Însă ea, coniţa, prea era setoasă
De-o, pardon, şedinţă cât mai furtunoasă,
Căci doar nu degeaba e o femeiuşcă
Care-n chestii de astea geme, ţipă, muşcă,
Din talpă în creştet numai nervi şi spumă,
Şi ar vrea, fireşte, om solid, nu glumă,
Unde să găsească partener la fel,
Şi pe cin’ s-aleagă, dacă nu pe el,
Ea miza, naiva, pe aceste date,
Dar văzu, cu groază, că-n activitate,
Marele, ilustrul, falnicul Don Juan,
Curtezanul public, nu făcea un ban,
Că n-a fost în stare nici măcar să-nceapă,
Darmite să facă şi-o anume treabă,
Cea mai fost pe urmă, nici nu vă mai spun,
Că văzând că dânsul de nimic nu-i bun,
Şi că pierde vremea stând la rendez vous,
Ea să-nebunească şi mai multe nu,
Ca o apucată şi-a intrat în furii,
Şi-aşa în neştire şi-a dat drumul gurii,
Ce alai, ce ceartă, ce scandal cumplit,
L-a’njurat de mamă, l-a batjocorit,
Şi era atât de supra excitată,
C-a sărit la dânsul gata să-l şi bată,
A-ncercat el bietul s-o mai liniştească,
Să-i explice, să se dezvinovăţească
Dacă-n bătălie n-a fost la-nălţime,
N-a fost el de vină, chiar în întregime,
Şi nu poartă singur musca pe căciulă,
Căci bunăvoinţă a avut, destulă.
Dacă însă-n luptă arma nu ia foc,
Arma e de vină, soldatul deloc!
Ea până să creadă vorbele deşarte
Cum că din el vinovată este doar o parte,
S-a decis atuncea, după cum se spune
Să-i reteze vina, ca să se răzbune!
Cu-o mişcare iute, plină de mânie,
Înfăşcând o sabie dintr-o panoplie.
Repezi tăişul, arma asasină
A trecut ca vântul, chiar pe lângă vină
Fără s-o atingă nici măcar un pic
Şi nici el, nici partea, n-au păţit nimic!
Morala :
Ştiţi pricina care l-a salvat pe Nae?
Capul ce se pleacă, sabia nu îl taie!”
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu