marți, 22 mai 2018

Istorie



    ”SPRE  RECUNOSTINŢĂ ŞI ADUCERE  AMINTE !”

    Motto:  Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost  lipsiţi de recunoştinţa ei

    "Din ordinul  meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!"

    La 23 august 1939, împăraţii  Răsăritului şi Apusului şi-au dat mâna încheind, prin  intermediul miniştrilor  lor de externe, Molotov şi Ribbentrop, un "pact de  neagresiune" care  prevedea, în secret, împărţirea Europei. Unul (Adolf
Hitler) îşi adjudeca, în  numele "uniunii europene" naţional-socialiste, partea occidentală şi  centrală a continentului, celălalt (I.V. Stalin), în  numele "uniunii  europene" comuniste, Răsăritul şi partea  central-răsăriteană. 

    O frontieră a ruşinii brăzda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud,  smulgând Finlandei regiunile estice, desfiinţând Ţările Baltice,  împărţind  Po lonia în două şi pulverizând România  Mare. Ruşii pretindeau  nordul şi estul Moldovei, arbitrar denumite de "hoţii  de pământuri"  ai veacurilor precedente "Bucovina" (în 1786) şi  "Basarabia" (în  1807), urmând să dispună, în favoarea satelitului lor,  Bulgaria, şi  de Dobrogea, iar  germanii, interesaţi de petrolul românesc,  dar şi de  menţinerea în Axă a celui ce se declarase primul  "fascist" al lumii  postbelice, bătrânul amiral de Bálaton, Miklos Horthy  aveau libertatea de a  decide în privinţa restului.  

    Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost  invadată de  armatele nazisto-sovietice, Finlanda şi Ţările Baltice  cotropite de ruşi. 
    Marea Britanie şi Franţa au declarat război celor doi  agresori pe  care Societatea Naţiunilor i-a condamnat. În aceste  condiţii, România  a primit notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 şi  sub presiunea  Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) şi  miniştrii săi  au cedat.  

    Pentru armata română a început umilinţa  retragerii fără un  foc de armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi,  în acelaşi  timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele  regulate ale  "Armatei Roşii" nu au respectat nici măcar  termenul de 4 zile, impus  de Moscova, hărţuind trenurile regimentare, batjocorind,  în  scopul provocării, ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat  nici măcar  noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului. Aşa a căzut, în Nord,  Herţa şi invadatorul  şi-a început înaintarea spre Putna şi  Suceava, localităţile-simbol ale mândriei şi vitejiei de odinioară ale  românilor, în epoca marelui Ştefan.  
    De  nestăvilit, pentru că la  Bucureşti îşi făcuse loc deruta, frica şi trădarea!  Regele nu a  îndrăznit să reacţioneze, guvernul nici atât, astfel  că, de  la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a  generalului  Stavrat şi-a continuat retragerea spre nicăieri. 

    Unde s-ar  fi  oprit invadatorii, stimulaţi de obedienţa generalilor, de  trădarea  oştirii române de către elita politică, numai Dumnezeu  ştie! 
    Din  fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este  înscrisă  supravieţuirea , în astfel de momente apar Eroii!  Adevăraţii eroi, cei cărora  le datorăm parte din însăşi fiinţa noastră, cei  care-şi fac mai mult decât  datoria, dovedind că şi  românii pot supune voinţei lor vremurile, dar  care nu  pătrund în cartea de aur a istoriei neamului pentru că  impostura şi  ticăloşia, neputând suferii comparaţia, fac tot ce pot  spre a le arunca  numele în uitare!     Curajul lor fără egal rămâne să fie  povestit urmaşilor  de către martori, dacă aceştia au şansa să  supravieţuiască.

    Un  astfel de  erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul  Batalionului 3 din  Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a  asumat o răspundere pe  care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul  de război, guvernul  şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume.  
    Aflat în ariergardă, a lăsat  regimentul să-şi continue  ruşinoasa retragere şi, cu de la sine putere, a  ordonat ofiţerilor batalionului său:  "De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi,dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA  RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!"  
    Astfel, "mareea roşie" a fost oprită cu  foc  pe  aliniamentul care a devenit, în Nord, graniţa României, aliniamentul Valeriu  Carp. Incidentul odată produs, ameninţând să se  transforme în scandal internaţional, ruşii au trebuit să cedeze. 

    Un ofiţer  oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul  politicienilor şi capilor armatei, oferindu-ne o frontieră şi scăpându-ne de  ruşinea de a vizita astăzi, cu paşaport, mormântul lui Ştefan cel  Mare! Pentru curajul său maiorul Valeriu Carp a fost declarat de  sovietici şi a rămas până astăzi... criminal de război!  I s-a atribuit  vina de a fi judecat ulterior, condamnat şi executat, în  conformitate cu  legea marţială, două duzini de cetăţeni români  trădători, care i-au  întâmpinat cu pâine şi sare pe invadatori, au atacat  trupele române,  acţionând ca o coloană a V-a sovietică. 
    Din nenorocire  făceau parte din categoria "supraoamenilor", a adepţilor unei  anumite religii care le permite  să se considere mai oameni decât oamenii ( chiar și în zilele noastre!). 

    Nimic nou sub soare! Vlad  Ţepeş a  executat 341 de catolici şi a  rămas până astăzi simbolul Satanei. Gabriel  Bethlen şi Ştefan cel  Mare au tras în ţeapă mii de români ortodocşi, în  Transilvania şi  Muntenia şi, ultimul, zeci de mii de tătari şi nimeni nu  s-a  sesizat, dovadă că, în ochii unora, nu suntem toţi egali în faţa lui  Dumnezeu!  
    Cei  care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agenţilor lor  sunt aceiaşi cu cei care, chiar în acele zile, au atras, sub  pretextul acordării dreptului de strămutare în România, populaţia  străvechil or sate româneşti de pe Siret şi Siveţel  (Tărăşeni, Suceveni,  Bănila, Poiana Mare, Boian, Igeşti, Cireş, Adâncata, Hliboca, Volcineţ,  Crasna, Ciudei, Sinăuţii  Vechi, Bahrineşti etc.) la Fântâna Albă  (Belaia  Kriniţa) şi i-au masacrat fără milă. 

    Dar ce contează, în cumpăna justiţiei  lumii "civilizate", 15.000 de români, populaţie  civilă, bărbaţi tineri  şi bătrâni, femei, copii, ucişi pentru singura vină de  a se fi  născut români, pe pământul strămoşilor lor, în  comparaţie cu 20-25 
de terorişti "aleşi", reprezentanţi ai  Dumnezeului-BAN?  
    Exonerat de  răspundere de Conducătorul României şi el recomandat  încă memoriei colective  drept "fascist" şi "criminal de  război", pentru vina de a fi încercat să ne  apere "sărăcia şi nevoile şi neamul", maiorul  Valeriu Carp a avut şansa pe  care o au numai eroii autentici - aceea de a cădea în  luptă pentru patria sa,  în iulie 1944, la Paşcani. 

    Neputându-se  răzbuna pe trupul său, neputându-l executa sau târî prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic  de a nu se conforma ordinelor primite, înaintarea în  adâncimea  teritoriului românesc, bolşevicii s-au răzbunat pe  amintirea sa. Pentru 55 de  ani, Valeriu Carp a fost aruncat în uitare! 

    Şi ar fi  fost poate,  asemeni multor eroi autentici, definitiv şters din memoria colectivă a neamului său, intoxicat cu "eroi" de teapa unui  Filimou Sârbu, I.M. Pacepa sau Mircea Răceanu, dacă un bătrân şi suferind veteran  de război, astăzi în vârstă de 86 de ani, pe vremea  aceea tânăr  locotenent, în subordinea maiorului Valeriu Carp, nu şi-ar  fi adunat ultimele  puteri, pentru a-şi aşterne pe hârtie, amintirile, în  folosul generaţiilor  tinere, născute spre neşansa lor în minciună, hrănite  cu iluzii şi  promisiuni deşarte de adepţii lui Iuda.

    În ianuarie 1999, colonelul(r)  Ioan Ambrosă îşi publica parţial memoriile la Editura  "Fiat Lux", unul dintre  punctele forte ale lucrării sale - "Cavaler al  Ordinului Mihai Viteazul" -  fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp.     Ca "Motto", bătrânul  cavaler ne transmite în cuvinte simple o constatare  tulburătoare, care  se constituie într-un adevăr de un cumplit tragism pentru  militarii români  ai tuturor timpurilor: "Celor ce şi-au servit cu  credinţă patria, dar au fost  lipsiţi de recunoştinţa ei". 

    Iată de ce, tocmai  pentru a repara această  nedreptate într-un caz concret, cu valoare de simbol pentru  toţi aceia care  mai simt româneşte, am scris aceste rânduri, în atenţia  colegilor de generaţie şi a camarazilor de front ai maiorului Valeriu  Carp. "Asociaţia  Naţională Cultul Eroilor" are datoria de onoare de a  face postum dreptate, în  pofida a ceea ce ar putea spune diverşi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, în cazul Valeriu Carp! 

    Armata  română îşi va  recăpăta demnitatea pe care i-au terfelit-o elita  politică în vara anului  1940 şi nu numai, abia atunci când singurul militar şi  român care a avut  curajul să-şi asume în acele clipe de cumpănă, răspunderea unei decizii  româneşti îşi va primi locul pe care-l merită, în galeria eroilor autentici  ai neamului! 
    Abia atunci când bustul maiorului Valeriu Carp  va străjui  hotarul pe care el l-a fixat şi apărat, pentru NOI, cei de  astăzi,  împotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit  flagel al secolului XX!


blogspot.com/2009/05/din- ordinul-meu-si-pe-mea-raspunde re

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu