duminică, 6 mai 2018

Cine a fost, în realitate, dama cu camelii.



Celebra curtezană a inspirat operele a doi titani ai literaturii şi ai muzicii
Cine a fost, în realitate, dama cu camelii. Celebra curtezană a inspirat operele a doi titani ai literaturii şi ai muzicii
Marie Duplessis

Povestea de dragoste dintre Marie Duplessis, o curtezană din Parisul secolului al XIX-lea, şi Alexandre Dumas fiul l-a inspirat pe acesta să scrie celebrul roman „Dama cu camelii”.


"Dama cu camelii" este titlul unui roman de mare succes scris de Alexandre Dumas fiul, inspirat fiind de un episod din viaţa autorului şi anume dragostea pentru pentru Marie Duplessis. Aceasta a fost una dintre cele mai admirate curtezane ale timpului, după care tânjeau mulţi parizieni bogaţi.
La vârsta de 20 de ani, Dumas merge la un spectacol de teatru şi, aşa cum îi era obiceiul, urmăreşte prin binoclul său femeile frumoase din sala, venite la spectacol cu bărbaţi în general mai în vârstă ca ele. Prin urmare, şi ele erau dornice spre a fi admirate de tineri chipeşi, fie ei săraci, precum era Dumas.
În mod deosebit, scriitorului i-a atras atenţia această Marie Duplessis, pe care o descrie foarte frumos în cartea sa.
„Era înaltă, foarte zveltă, avea părul negru şi un ten alb-rozaliu. Avea un cap mic şi ochii migdalaţi cu acea privire de porţelan precum cea a japonezelor. Dar în ei se citea o natură mândră şi dinamică… Semăna cu o figurină de Dresda”.
Întâlnirea dintre cei doi tineri a avut loc în toamna anului 1844, graţie unui prieten comun care se afla în acea seară la teatru şi care locuia în vecinătatea lui Marie. Acesta i-a invitat acasă iar primul dialog între ei este redat în carte, după ce Dumas a sesizat că frumoasa Marie avea o serioasă problemă de sănătate.
„Sunteţi suferindă?“ o întrebă tânărul. „Puţin, dar m-am obişnuit cu asta“, răspunse frumoasa femeie. „Vă distrugeţi singură!“ „De unde atâta afecţiune spontană? V-aţi îndrăgostit de mine?“ întrebă ea, curioasă. Pentru că el ezita să răspundă, ea a insistat ca să audă mărturisirea, dar l-a şi avertizat în legătură cu două posibile consecinţe. „Ori vă voi refuza, iar atunci vă veţi simţi trădat, ori vă voi accepta, iar atunci veţi câştiga o iubită tristă, nevrotică, bolnavă şi melancolică, a cărei bucurie vi se va părea mai tristă decât durerea ei!“
Marie, pe numele adevărat Alphonsine Plessis, era fiica unui fermier, iar ajunsă la Paris şi-a câştigat existenţa din croitorie. Frumuseţea ei a adus-o în situaţia de a fi plăcută de mulţi pretendenţi, primul dintre ei fiind un duce tânăr şi bogat. Avea doar 16 ani şi aproape în fiecare zi era prezentă la spectacole de teatru, de operă şi întâlniri mai mult sau mai puţin romantice pentru care era foarte bine recompensată.

Curtezana minţea mult

Dumas spune că se îmbrăca foarte frumos şi se înconjura de flori, preferând cameliile în locul trandafirilor, al căror miros o ameţea. Pe deasupra, curtezana era extrem de cultivată, citea mult şi cânta la pian, iar defectul pe care şi l-a recunoscut singură era că minţea cam mult. Tot ea se încuraja astfel: „minciunile albesc dinţii“.
În momentul în care l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas, Marie era întreţinută de un conte bătrân, pe care, evident, îl minţea spunându-i că-şi petrece serile cu o prietenă.
Relaţia lor de iubire a durat doar câteva luni, scriitorul fiind cel care a ales să se îndepărteze de frumoasa curtezană. Înglodat în datorii, acesta a ales să-i scrie o epistolă în care evocă motivele despărţirii.
„Nu sunt nici suficient de bogat ca să te iubesc, nici destul de sărac ca sa fiu iubit de tine, aşa cum vrei tu… Eşti prea bună ca să nu înţelegi motivele acestei scrisori şi prea inteligentă ca să nu mă ierţi”, scria Dumas în 1845.
Pentru Marie a urmat o nouă relaţie cu muzicianul Franz Liszt, apoi a acceptat cererea în căsătorie a contelui de Perregaux, mariaj care a durat foarte puţin. Suferea de tuberculoză şi nu mai făcea faţă datoriilor. Avea să moară pe 3 februarie 1847, la vârsta de doar 23 de ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulţime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre.
Dumas a aflat despre decesul celei care i-a provocat multe seri plăcute  la revenirea dintr-o călătorie lungă. A mers la casa ei unde se ţinea o licitaţie a bunurilor rămase de pe urma ei. Deşi şi-ar fi dorit să achiziţioneze cât mai multe obiecte care i-au aparţinut, scriitorul şi-a permis doar un lanţ de aur pe care Marie îl purta frecvent la gât.
La scurt timp, Dumas a decis să recitească toate scrisorile primite de la Marie şi a început să scrie romanul celebru care avea să-l scoată în anul 1848 din umbra faimosului său tată. Patru ani mai târziu, romanul a fost dramatizat la teatrul parizian condus de tatăl său, care iniţial s-a opus, considerând subiectul inacceptabil. Când a citit însă primul act din piesă, bătrânul Dumas şi-a dat seama că se înşelase, astfel că piesa pusă în scenă în 1852 a avut un succes mai mare decât romanul.
Cartea i-a servit ca sursă de inspiraţie marelui compozitor Giuseppe Verdi, care a transformat această poveste în opera “La Traviata”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu