joi, 19 aprilie 2018

CE-I UIMESTE PE STRAINII VIZITAND ROMANIA



---------- Artur Pompka, 27 de ani, contabil, Polonia
sokant2
„Românii dau bacşiş peste tot. În taxi, la coafor, la cosmetician. În Polonia, şi cred că în multe alte ţări, bacşişurile se lasă numai la restaurant. A fost foarte ciudat pentru mine la început să văd cum oamenii dădeau bacşiş după ce se tundeau. La mine în ţară ai o listă de preţuri şi plăteşti cât scrie acolo. Ar fi puţin ciudat să le las bacşiş frizerilor din Polonia, dar cred că nu s-ar plânge dacă aş face-o.
Românii mănâncă aproape orice cu pâine. Am văzut oameni cum mâncau supe, feluri cu carne şi multe altele cu pâine. Şi în Polonia avem mâncăruri care se servesc cu pâine, chiar dacă nu la fel de mult ca aici. Dar cel mai ciudat a fost să văd cum în România mănâncă până şi piureul de cartofi cu pâine.
O altă ciudăţenie este «curentul» specific românesc. Nimeni nu ar deschide un geam în tramvai, chiar dacă sunt 35 de grade afară. La fel şi la birou – nu dau drumul la aerul condiţionat şi nici nu deschid geamul.
Toată lumea se teme de curent, care se pare că poate dăuna grav sănătăţii, în ţara asta. Asta e chestia care mă enervează cel mai tare. Când temperatura din birou depăşeşte 25-26 de grade, chiar e imposibil să munceşti.
Christian Gesellmann, 31, jurnalist, Germania
sokant3
„Primul lucru pe care l-am observat aici a fost religiozitatea. Oamenii se închină de câte ori trec pe lângă o biserică. Chiar şi oameni care nu au o mină religioasă. Prima dată când am văzut asta a fost în autobuz, când o femeie care stătea pe scaun în faţa mea a început să se închine. Nu ştiam ce se întâmplă, m-am gândit că poate port eu vreo pentagramă pe tricou şi nu ştiu.
Când am vizitat-o pe bunica iubitei mele într-un sat din România, am intrat pe străduţă şi am văzut cuiburi de barză pe fiecare stâlp. Mi s-a părut incredibil. În Germania, venirea unei berze este subiect pentru ziarele locale. Am văzut măgari, oi, tot felul de animale pe aceeaşi pajişte. Asta e ceva ce nu poţi vedea în Germania. Cât timp am fost în curtea bunicii, m-am simţit super stupid. Mi-am dat seama că nu aveam niciun fel de tehnici de supravieţuire, nu atinsesem niciodată o capră şi nu luasem niciodată ouăle de sub o găină. La ţară, în România, vegetaţia este mult mai variată şi mai sălbatică. În Germania, unde e un lan de porumb, păi e doar porumb! Nu sunt maci, ciulini sau orice alt fel de buruieni. Doar porumb.
Să împarţi cu alţii şi să împrumuţi bani şi altele e ceva foarte obişnuit în România. În Germania, nu împrumuţi bani de la un prieten nici dacă rămâi fără. De fapt, în Germania, nu rămâi fără bani, pentru că îţi planifici în aşa fel încât să nu se întâmple asta. În plus, în Germania oamenii pur şi simplu au mai mulţi bani.
Am mai observat că în România femeile folosesc tot felul de chestii ciudate, ca mălai sau cafea, ca să-şi cureţe faţa sau muşeţel sau ulei de măsline să se demachieze. Ştiu mai multe despre cum să se folosească de lucruri pe care nu trebuie să dea mulţi bani. Aici văd în băi foarte multe ustensile de bucătărie folosite în scopuri cosmetice.”
Ali Zaidi, 39, manager restaurant, India
sokant4
„Voi în România nu aveţi mâncarea voastră tradiţională, spre deosebire de noi, în India. Totul e o amestecătură. Sarmale din Turcia, ciorba e în multe alte ţări. Nici mujdeiul de usturoi nu e românesc, e peste tot.
Nu am înţeles niciodată de ce sunt oamenii în România aşa stresaţi. Explodaţi din orice. În autobuz, pe stradă, dacă doar ating pe unul, imediat se supără, face caz. În India, oamenii sunt calmi si se mulţumesc cu puţin. În puţinul pe care îl au găsesc bucurie. Aici, toată lumea e numai după bani, bani, bani.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu