vineri, 16 martie 2018

Musatescu

Dramaturgul poetul, ziaristul Tudor Muşatescu s-a născut la 22 februarie 1903, in comuna Matău de lângă Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş. Era fiul unui avocat, primar de Câmpulung si prefect de Argeş.

A invătat la Gimnaziul Dinicu Golescu din Câmpulung –Muscel si in timpul primului război mondial, familia s-a mutat la Iaşi, apoi la Bucureşti. A continuat studiile la Liceul Sf. Sava si in 1924 a absolvit Facultatea de Drept si Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti.

A scris încă din perioada liceului in revistele pe care însuşi le-a fondat,Ghiocelul, Zori de ziua, Muguri, a colaborat la Revista copiilor si tineretului, la România, Scena.
A debutat in 1923 cu piesa de teatru Focurile de pe comori, scrisa in limba franceză si jucată la Pari 
s. După absolvirea universităţii a fost o perioada profesor dar a renunţat, si-a satisfăcut stagiul militar la Craiova si in 1925 i se jucau pe scena Teatrului Naţional craiovean doua piese: T.T.R si Datoria. In 1926 publica la Câmpulung-Muscel primul volum de versuri, Vitrinele toamnei. Ca umorist a debutat cu volumele Nudul lui Gogu (1927) si Ale vieţii valuri (1932). S-a casatorit cu Edith Heckter, de care a divortat in 1935.

In 1928 se juca piesa Pantarela si era premiata de Asociaţia criticilor dramatici, in 1931 era reprezentat pe mai multe scene din ţară vodevilul Sosesc deseară. L-a consacrat însă ca mare dramaturg piesa Titanic Vals (1932), care s-a jucat in deschiderea stagiunii Teatrului Naţional din Bucureşti. Au urmat …Escu (1933), continuarea la Titanic Vals, Licurici (1935), Chestiuni de familie (1936), Visul unei nopţi de iarnă (1937), Tara fericirii (1946), Profu' de franceză (1947), Geamandura (1950). A colaborat cu regizorul Sică Alexandrescu la scrierea câtorva piese ca Figura de la Dorohoi, Sinaia la domiciliu, Birlic, Teoria cocosului, etc.

A tradus din operele unor dramaturgi străini, a realizat adaptări după piese de teatru romaneşti sau străine.

A fost de inspector general al teatrelor, a condus împreună cu Maria Filotti Teatrul din Sarindar, a înfiinţat teatre particulare (Teatrul C.A. Rosetti, Teatrul Nostru, Colorado, Roxy). In 1935 a publicat romanul Mica publicitate.
S-a căsătorit in 1939 cu actriţa Kitty Gheorghiu de la Teatrul Naţional si au avut un fiu. Pentru soţia sa a scris piesa Madona (1947). A publicat volumul de aforisme Fiecare cu părerea lui (1970) .

Tudor Muşatescu a murit la 04 noiembrie 1970 in Bucureşti, la 67 de ani.

Pe scurt despre Tudor Muşatescu:

Nume: Tudor Muşatescu
Ocupatia: dramaturg, poet, ziarist, umorist
Data nasterii: 22 februarie 1903
Zodia: Peşti
Locul nasterii: Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş, România
Parinti: Alexandru Musatescu- avocat si Elena Vladescu
Naţionalitate: româna
Starea civila: casatorit
Sotia: Ecaterina (Kitty) Gheorghiu- actrita 
Copii: 1 fiu- Bobiţă Muşatescu –actor
Data si locul decesului: 04 noiembrie 1970,Bucureşti

De ce este faimos Tudor Muşatescu?

Este autorul unor piese care se joaca de peste 70 de ani pe scenele româneşti si străine ca Titanic Vals, …Escu, Visul unei nopţi de iarnă.

De ce ne place Tudor Muşatescu?

A scris volumele de schiţe umoristice Nudul lui Gogu si Ale vieţii valuri, precum si un volum de aforisme, Dicţionarul umoristic al limbii române. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu