sâmbătă, 10 februarie 2018

Regina Maria a trăit periculos

Idei si pareri, banuiesc... Si totusi probabil ca fiecare si toate or avea si un miez de adevar...

 Din sîngele obosit al dinastiei engleze mai încolțea, cînd și cînd, un exemplar cu fizicul proaspăt, armonios, care strălucea în fotografiile cu veri subțiratici și mătuși livide, ieșiți din căsătoriile consangvinizate. Regina Maria, nevasta Regelui Ferdinand, a fost o astfel de excepție biologică, o frumusețe rebelă și senzuală, care striga după ajutor de sub zulufii ridicoli ai epocii și de sub rochiile mănăstirești în care o zidea eticheta curții. Înainte s-o pețească Regele Carol pentru nepotul său cu urechi mari, Missy, nepoata reginei Victoria, obișnuia să înnoade mustățile dragonilor din garda Palatului Buckingham și consumase deja o aventură cu verișorul ei palid și fragil - viitorul rege George. Blondă cu ochii verzi și bună de gură, Missy era în stare să sucească mințile unui regiment de cavalerie doar aruncîndu-i o ocheadă. Dar socotelile dinastice au dat-o pe mîna prințului Ferdinand din întunecata margine a lumii cunoscute, un tînăr bleg și clăpăug, mai rece ca lespedea de mormant.
Missy și-a înțeles menirea și a făcut un rol de regină a României fără egal. In 1916 l-a sfătuit pe ezitantul Ferdinand să-și aleagă chibzuit tabăra în război, in 1917 l-a împiedicat să semneze Pacea de la București, a stat alături de soldați în spitalele de campanie și, după război, a făcut un tur de forță diplomatic în Occident care i-a adus României faimă și foloase politice. Dar cu dragostea și-a văzut de ale ei. Căsătoria cu Ferdinand n-a încălzit-o mai mult decît putea s-o facă un sloi de gheata, așa că și-a căutat parteneri mai fierbinți. Într-o călătorie la Moscova îl întîlnește pe marele duce Boris Vladimirovici, vărul ei, și i se aprind călcîiele așa de tare, încît se hotărăște să i le și arate. Vreme de cinci ani i-a arătat lui Boris ba genunchii, ba gambele, ba umerii, pînă cînd a trebuit să i-o arate lui Ferdinand pe Mărioara, produsul acestor îndelungate arătări. Ferdinand a acceptat fetița ca pe al treilea copil al său, fără să-și imagineze că nici următorii doi nu vor avea urechile lui.
După Boris, regina a pus ochii pe Barbu Știrbey. Barbu Știrbey a pus și el pe regină ceea ce era de pus. Pentru un aristocrat inteligent și poliglot, plictisit de fiicele păroase ale boierimii locale, relația cu o blondă focoasă din York chiar era o variație. A fost o iubire lungă și prolifică, din care fondul regal de puericultură s-a ales cu încă doi moștenitori, ambii recunoscuți de Ferdinand ca fiind ai lui. În refugiul de la Iași, în 1918, Maria ia cunoștință cu stilul smuls al lui Joseph Boyle, care-i smulge mai întîi tristețea, apoi hainele. Boyle era un colonel erou al trupelor britanice, aristocrat și aventurier, numai bun să aprindă imaginația unei regine cu ochi verzi, sătulă de accentul german. Maria a mai oferit partide regale locotenentului de roșiori Zizi Cantacuzino, aristocratului Waldorf Astor – și lista rămîne deschisă. Dar toate aceste zbenguieli s-au făcut cu știința și acceptul Casei Regale, care a înțeles nevoile și importanța acestei femei frumoase într-un fel în care un simplu rege întregitor de țară nu le-a putut înțelege.

Barbu Știrbey - Prinț și vînător

Barbu Știrbey a fost un cuceritor. I-a cucerit, la rînd, pe regii Carol I și Ferdinand, pe Regina Maria și pe Ion I.C. Brătianu, ceea ce însemna, practic, întregul regat. Barbu era prinț prin naștere, dar, în comparație cu Hohenzollernii, avea sîngele de un albastru mai deschis. Monarhia germană privea cam chiorîș la boierimea locală, dar prințul Știrbey a știut să destindă atmosfera dintre cele două nobilimi și a deschis calea unei corupții mutuale și rentabile.
Barbu Știrbey s-a născut, în 1872, în palatul de la Buftea, din părinți care n-au muncit niciodată. Numărul moșiilor, conacelor, pădurilor și palatelor care alcătuiau averea de familie depășea ținerea de minte a proprietarilor. Barbu a studiat la Paris și s-a întors cu o diplomă în drept la care n-a apelat deloc.
Înalt, chipeș, cu mustață și haine englezești, fin în conversație, cultivat, sportiv, inteligent și îngrozitor de bogat, Barbu Știrbey a făcut în lumea mondenă a Bucureștiului mai multe victime decît gripa spaniolă.
 Carol I l-a numit administratorul domeniilor Coroanei, Ferdinand și l-a făcut consilier personal, Brătianu și l-a făcut cumnat, iar regina Maria l-a făcut să moțăie ziua în amiaza mare, de epuizare. Se povestește că doi dintre copiii lui Ferdinand – Mircea și Ileana – poartă semnătura lui genetică. Barbu s-a lansat în afaceri industriale, agricole și financiare cu fantezia unui săritor la trapez. Protecția politică pe care se întreceau toți să i-o dea l-a ajutat să dobîndească o avere obscenă, care i-a făcut pe Malaxa și Auschnitt să se simtă săraci. În esență, însă, Barbu Știrbey a rămas devotat politicii naționale, pe care a orientat-o inteligent și discret, prin pîrghiile lui regale și guvernamentale.
Cînd România a declarat război Germaniei, cînd a pierdut trei cincimi din țară, cînd a rezistat la Mărășești, în 1917, și a reluat ofensiva, în 1918, Barbu Știrbey a fost sfătuitorul permanent al regelui Ferdinand. El și regina Maria au reușit să-i împiedice pe Brătianu și pe rege să semneze pacea de la București și să facă posibil, astfel, accesul României ca parte combatanta la conferința de pace de la Paris.
 În 1927 moare Ferdinand, iar în 1930 e proclamat rege priapicul Carol al II-lea. Barbu Știrbey o lasă moartă cu sfaturile și pleacă în exil. Zece ani umblă prin Franța și Elveția, lăsînd în urma lui o dîră de șampanie și homar. Scapă dintr-o încercare de asasinat și se întoarce, în 1940, în țară. Regele Mihai îi încredințează sarcini diplomatice importante, iar în 1945, partidele istorice încearcă formarea unui guvern Știrbey de largă reprezentare. Rușii, însă, consideră că Guvernul Petru Groza reprezintă mai bine situația tancurilor din teren. Barbu Știrbey devine ținta NKVD-ului, dar are norocul să moară înainte ca Securitatea să-l înșface și să-l arunce în lagărele morții alături de liderii țărăniști și liberali.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu