miercuri, 24 ianuarie 2018

... SĂ SE ȘTIE de către toți românii !







Date istorice


Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia
arpadiană, a decedat la 300 ani după regele Ștefan (la 1300). Din
1300, până în 1527, au fost numai regi străini, ce nu aveau nici o
legătura cu ungurii.
Numele de  "Ungaria" derivă din turcă și înseamnă "10 săgeți", adică
numarul triburilor turcice venite în Panonia: 3 triburi de turci
Cabari (proveniți din Khazari - popoare turcice care au adoptat
iudaismul), 6 triburi de populații turcice, care au format baza
ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) și un
trib de Baschiri, de la care derivă și cuvântul "Bozgor"(baschir,
boschir, boscor) din care s-a format în română verbul "a boscorodi - a
vorbi neînțeles".

  SĂ  SE  ŞTIE !!
Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!
Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu
visurile deşarte de mărire!
Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă
birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în
1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi
aranjamente de culise.
Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită
printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul
prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la
temelia sa jertfa a sute de mii de români ! Prin jertfă se
consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa
ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după
un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este
eliberată de armatele imperiale austriece?
Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune,
faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că
în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu
a existat niciun combatant ungur !
Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost
alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu
a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea
sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două
secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de
rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice,
nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor
româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii
Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de
mileniu!  Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare.
Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!
De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la
1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din
acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi
complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în
linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi
Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi
istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul
cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!  Foarte
uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa
de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei
care ne-au condus şi reprezentat pe noi !  S-o spunem pe şleau şi pe
înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine
că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care
i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment
dureros.
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie
adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom
închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce
este românesc !
Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori
maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie:
câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt
maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al
căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii,
şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.
Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care
îl propun!  Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul
cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice
ocazie!
Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le
facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa
artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât
de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face
această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul
unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au
născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai.  Am prieten
un  istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia,
scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800,
iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un bine cunoscut nume de
botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din
Maramureș!  Din păcate acel coleg se teme pentru
persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul! Să-l
ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr
să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini,
întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris
pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii
noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea
acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în
Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana
împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români.Oare cât vom
mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit
măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic
demascând nerușinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri,
complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate
felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea
statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat,
suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de
ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru
prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară.
Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea
internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii,
consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din
istoria lor!
Care e logica acestor resentimente?
Cum puteţi deplânge la  nesfârşit dispariţia graniţelor care
aparţineau altora, adică habsburgilor?!
Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea
şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după
Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum
vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima
iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la
Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară,
suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani ? Nu ştiţi,
căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din
Ungaria ! Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o
delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand
şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un
stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în1867!.
Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşa dar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic
cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!.  Lipsiţi
de exercițiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost
teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o
apuce ! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost
eliberaţi
din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au
întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară
să rămână mai departe sub pulpana sa!
Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este
românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână
cerşindu-ne întovărăşirea ?!  Unde era dorul de libertate şi
neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor
maghiari?!.  Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ?
Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel
mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600
de ani, era statul român.  Nici în toată Europa nu găseşti multe
popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică!  Semn
de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la
nivelul omului de rând de la talpa Ţării!
Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare
din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu,
vestitul Jus Valachicum.
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!  A fost un
moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi
istoricii români, ca niște veritabili domni, ca nişte adevăraţi
boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut
să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm! Să facem caz, ori,
ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost,
nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi
poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate
asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!  Din păcate, abnegaţia
ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot
ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de
a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul
nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!  E timpul ca
această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine
să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice
aşa de sus fără niciun temei!  Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ
care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu
îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoara. Avem
nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să
contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de
minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!
Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem,
ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea
în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri. Numai
detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr!
Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu
ne bagă şi în traistă!. Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi
a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat.
Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire
apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din
acei ani teribili ai Marelui Război.
  1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!
  Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru
întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce!

  Prof. univ. dr. ION COJA

Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin?  (rege al
Ungariei timp de 32 de ani - 1458-1490 - fiul lui Iancu de Hunedoara).
Elisabeta Sălăjan !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu